Prima zi ca student la medicină

Ieri am început noul an universitar ca student al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București – Facultatea de Medicină.

N-am să spun prea multe pentru că încă îmi mai trebuie timp să înțeleg foarte bine ce se întamplă cu mine și de aceea vă rog să urmăriți un reportaj produs de Sănătatea TV (unde dincolo de cuvântul Rectorului și al lui Sorin Oprescu sunt prezentate și câteva scurte interviuri cu  stundeții mediciniști din anul I, printre care ma aflu și eu). Continuă lectura

Where is Moisil Zone?

Proiectul ”Moisil Zone” s-a născut în toamna anului 2008 din pasiunea dlui prof. Nicolae Ariton și entuziasmul câtorva elevi dornici de a crea un instrument, care pe lângă farmecul său aparte, este necesar pentru a realiza acea coeziune a comunității școlărești fără de care procesul educațional devine vulnerabil.

Primul număr a fost un succes datorită faptului că a reușit să atragă atenția asupra sa, și mai mult decât atât a reușit să stârnească dezbateri asupra subiectelor abordate în ziar. Până în vara lui 2009 au mai urmat cinci numere, unul dintre acestea fiind însoțit de un supliment editat în preajma zilei liceului și dedicat istoriei acestuia. Tot acest efort a fost răsplătit cu Premiul II la faza județeană a Concursului Național de Reviste Școlare.

În anul următor, deși au fost publicate doar trei numere, calitatea conținutului a crescut uimitor, ziarul Moisil Zone fiind considerat unul dintre cele mai bune publicații școlare din România, fapt susținut de primirea Titlului de laureat la faza națională a Concursului National de Reviste Scolare, Muncel 2010. Continuă lectura

Moisilist Party – 5th Edition

Pe 17 octombrie 2008 a avut loc prima ediție MoisilistParty, ca urmare directă a euforiei ce a cuprins liceul imediat după lansarea Moisilist.com în septembrie 2008. Cu peste 200 de participanti, MoisilistParty a fost un succes inca de la inceput pentru ca a oferit liceanului o alternativă la  petrecerile scolărești standardizate așa cum sunt balurile. Un alt punct forte al acestui eveniment este faptul că se adresează cu puține excepții exclusiv elevilor LT Grigore Moisil Tulcea, reprezentând astfel un mediu favorabil întăririi comunității elevilor.

Iată că după trei ani și patru ediții, Moisilist Party ne așteaptă la ediția cu numărul 5, într-o nouă locație și cu organizatori noi care au datoria de a păstra ștacheta sus. Până acum echipa de organizare a gravitat în jurul lui Mishu, cel alături de care am înființat Moisilist.com și am organizat prima ediție. După retragerea mea, Mishu a colaborat cu Mădă B. și a făcut o treabă extraordinară, pentru că față de alte proiecte aflate într-un fel de moarte clinică așa cum este cazul ziarului Moisil-Zone, Moisilist.com și evenimentul MoisilistParty trăiesc pe picior mare. Continuă lectura

„Interviu cu Dumnezeu” fără Octavian Paler

Convorbiri cu Octavian Paler / Daniel Cristea Enache – București: Corint 2007; p. 85-89.

 9 februarie

Să vă spun ceva amuzant. Mă caută într-o zi la telefon un domn din Chicago. Un român în casa căruia am fost acum vreo unsprezece ani. Din vorbă în vorbă, d-l Bălan mă felicită pentru un text apărut într-o publicație românescă din America; text preluat de pe Internet și ”din câteva jurnale din țară”, îmi precizează interlocutorul meu. Până atunci, discutasem banalități. Presimțind ca e ceva în neregulă, îi cer d-lui Bălan lămuriri. ”Despre ce text e vorba? Nu cumva se cheamă Paradoxul vremurilor noastre?” (Cu vreo jumătate de an în urmă, m-am trezit cu o revistă din Canada care publica, sub semnătura mea, și chiar cu fotografia mea alături, un text care nu-mi aparținea, având acel titlu.) ”Nu, nu, zice domnul din Chicago, convins ca-mi face plăcere să aflu noutatea. Se cheamă Interviu cu Dumnezeu”. Am rămas blocat. Apoi, asigurându-l pe cel care-mi dăduse ”vestea” ca n-am fost niciodată în Ceruri, l-am rugat să-mi trimită și mie ”interviul”, ca să văd cum m-am comportat în calitate de reporter metafizic. Continuă lectura

Harry Tavitian & Orient Express (Video)

„Harry Tavitian, deja o legenda a jazzului romanesc. H. Tavitian a creat Orient-Express, unde a adunat muzicieni de multiple facturi si care a lansat pe piata romaneasca etno-jazzul bazat pe valorificarea, in primul rand, a diferitelor surse folclorice. In general sud-est europene (turcesti, bulgaresti, romanesti, etc.) dar nu numai (nici cele transilvan-central europene sau armenesti nu au fost neglijate de acest nou Brailoiu-Bartok ce vrea sa atraga atentia asupra bogatiei armoniilor arhaice). Mult antren si culoare, exotism, show-ul face deja parte din regia spectacolului (inclusiv miscarea scenica si costumatiile pitoresti) si place unui public dispus sa primeasca acest gen”

 Observator Cultural, nr. 88, 30.10-05.11.2001. Florian Baiculescu (http://www.harrytavitian.ro/calr.htm)

Harry Tavitian si Orient Express – 5 Bride’s March

Zilele Tulcei 2011, Festivalul International al Dunarii, editia a V-a

Explicația rezultatelor slabe de la BAC

În ziua afișării rezultatelor examenului de bacalaureat, toate televiziunile, mai ales cele de știri, au adus în atenția publicului larg, mai mult sau mai puțin interesat direct de acest subiect, ideea unui eșec total al tinerilor români. Procentul de promovare de doar 44,7% (cel mai slab procent din ultimii 21 de ani) arată faptul că toată agitația n-a fost tocmai nefondată, însă modul în care specialiștii care au luat cuvântul și chiar reprezentanții ministerului au pus problemă indică o oarecare superficialitate în aboradrea, organizarea și înțelegerea acestui examen. Continuă lectura

Ziua Absolvenților

Vineri, 27 mai 2011, la Teatrul Jean Bart a avut loc Festivitatea de Absolvire (numită și Ziua Absolvenților) a promotiei 2007-2011 a Liceului Teoretic Grigore Moisil Tulcea.

Ne aflăm într-un moment cu totul special, în care amintirile liceului se împletesc cu emoțiile unui nou început. Astăzi, mai mult ca oricând, ne aducem aminte cu nostalgie de primii pași făcuți pe drumul sinuos al adolescenței noastre, călăuziți fiind de grija neobosită a părinților și profesorilor noștri.

Prima poveste de dragoste, prieteniile adevărate, fiorii dinaintea tezelor, primul chiul, primul patru, emoțiile adolescentine, marile speranțe și marile dezamăgiri …. toate ne vor aduce aminte de anii liceului. Continuă lectura

Tulcea și Gurile Dunării în imagini inedite (photo)

Galerie foto de la vernisajul expozitiei „Tulcea și Gurile Dunării în imagini inedite” de la Muzeul de Istorie și Arheologie. Expoziție temporară organizată cu prilejul evenimentului internațional Noaptea Muzeelor.
(detalii pe noVIOdunum.ro)

Am câștigat Trivias Challenge

Tulcea: „Geniul orașului“ este un licean de la Moisil

sursa: Adevărul de seară

Dan Cristian Munteanu (19 ani) a obținut cele mai multe puncte în urma participării la toate cele patru etape ale concursului de cultură generală organizat la Coral Plaza Mall. Dan Munteanu este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Grigore Moisil și a participat la toate etapele concursului, reușind astfel să ia fața competitorilor săi.

Sursă foto: Adevărul de Seară

Articolul intreg îl puteți găsi aici:
Geniul orașului Tulcea este un elev al Liceului Grigore Moisil

Continuă lectura

Gala Pur și Simplu Tineri (photo)

Foto: George Șchiopu și Gabriel Afuza (mai mult poze aici)

HOLA! Tulcea

La sfârșitul săptămânii trecute am participat la workshop-ul de dezvoltare personală HOLA! susținut de către Youth Academy.

Youth Academy este o organizatie energică implicată activ în dezvoltarea şi implementarea de proiecte în sfera educaţiei non-formale româneşti. Proiectele lor fac parte din ceea ce putem numi educaţie alternativă şi dezvoltă o gamă largă de abilităţi, urmarind astfel să asigure un nivel superior al procesului de învăţare pentru toţi tinerii cu care intră în contact (*).

Hola! nu este primul workshop de dezvoltare personală la care particip însă Hola! m-a impresionat mult prin dinamismul activităților, viziunea asupra eduției non-formale, profesionalism dar si prin informațiile primite. În prima zi ne-am axat pe lucrul în echipa, comunicare și carieră; creativitatea, organizarea timpului și personalitatea fiind lăsate pentru cea de-a doua zi. Impactul pe care acest workshop l-a avut asupra mea a fost unul major datorita informațiilor primite dar și prin modul în care ele mi-au fost transmise (unele nefiind noi pentru mine, însă acum, primite in alta forma, le-am acordat mai multă atenție). Continuă lectura

Bobina Tesla, locul I la Simpozionul „Albert Einstein”

Sambata, 27 noiembrie 2010, la Simpozionul de astronomie, astrofizica si fizica aplicata „Albert Einstein” Tulcea, am particiat impreuna cu Teodor Grigoras la sectiunea fizica aplicata cu proiectul „Bobina Tesla”. Proiectul nostru a fost primit bine de catre juriu, dar si de catre public si am castigat locul I la sectiunea fizica aplicata – liceu.

Bobina Tesla este un transformator special, care ridica tensiunea pana la sute de mii de volți obținându-se curent de înaltă frecvență. Este un transformator bobinat în aer (fără miez), în care primarul și secundarul sunt acordate să functioneze la o frecvență de rezonanță.
Noi am reusit sa ajugem la o tensiune de 500 kV.

Rezumatul proiectului: Bobina Tesla (rezumat) (In curand voi posta si un filmulet si voi explica principiul de functionare al bobinei Tesla)


Ce se poate observa?

  • Gazul din tubul cu neon va ioniza astfel incat tubul va ilumina;
  • Intre capatul metalic al tubului de neon si condensatorul secundarului se vor observa mici arcuri electrice.

Presa despre Balul Bobocilor

Adevărul de Seara – DJ Sava şi Raluca au făcut atmosferă la Balul Bobocilor de la Moisil de Cludia Petraru

sursa: tulcea.adevarul.ro

Continuă lectura