Tulcea, orașul închinat lui Egeu

Istoria Tulcei, împreună cu miturile care o înconjoară, așteaptă, acoperită de umbra timpului, să fie redescoperită. În ultimii ani, eforturile pentru cercetarea și popularizarea acesteia au sporit. Un aspect deosebit de important este reprezentat de răspândirea informațiilor care conduce la consolidarea identității culturare a comunității. Legenda cerboaicei cu coarnele de aur – un mit grecesc despre orginile numelui așezării antice Aegyssus – nu are nimic de-a face cu identitatea culturală nord-dobrogeană pentru simplul motiv că este foarte puțin cunoscută. Pornesc astfel acest demers care își propune să revitalizeze această povestire fabuloasă cu zei și eroi legendari. Continuă lectura

Anunțuri

Suntem un popor care uită prea repede și prea mult

Sunt dezamăgit de faptul că tinerii români, studenți, absolvenți, băieți buni, educați n-au putut să-și pună suficiente întrebări astfel încât să poată să vadă, chiar și numai ca perspectivă, și dincolo de un anumit soi de delir pasional … Continuă lectura

Despre sentimentul național

© Mihai Roznovanu, 2013

„Delirul clasei conducătoare, sălbăticirea intelectualității și abandonarea proletarilor”
foto: © Mihai Roznovanu, 2013

În încercarea de a înțelege substanța unei națiuni s-a început, dincolo de a se căuta simboluri, prin a stabili diferențe. În specificarea unor anume caractere prin găsirea unei definiții aparent juste se ajunge într-o eroare esențială, căci întotdeauna excepțiile sunt mai importante decât regula. Altfel, aceste simboluri și trăsături nu apar niciodată nude – ele sunt determinate prin modul în care individul își vede în felul său propria legătură atât cu poporul în sine, cât și cu simboluri acestuia.

România anului 2013 este rezultatul unei istorii fluctuante. Delirul clasei conducătoare, sălbăticirea intelectualității și abandonarea proletarilor sunt motive suficiente pentru a considera că simbolurile și legăturile fiecărei persoane cu acestea și-au pierdut parțial seriozitatea. Astfel, așa-numitul sentiment național – tocmai această legătură la care făceam referire mai sus – a devenit un concept ușor volatil. Omul se trezește cu mâine goale, înconjurat, poate, doar de un nor de viziuni profetice asupra măreției propriului popor, remanențe ale unei trecute ideologii naționaliste, care, foarte rar, se dovedesc a fi compatibile cu starea de fapt a lucrurilor. Această nedumerire, confuzia persistentă nu poate duce decât la o amplificare a unei atmosfere deseori anxioasă. Deocamdată, acest cadru nu dă semne de schimbare pentru că, deși există instrumente teoretic eficiente, accesul către acestea presupune tocmai filtrarea printr-un aparat complet nefuncțional. Aparent, există mecanisme publice (atât politice cât și civile) care urmăresc trezirea unei conștiințe a poporului (cu toate că s-ar putea începe chiar de la conștiență), însă majoritatea eludează persoana, pe acela care produce.

Cu toate acestea, există și români și popor român și sentiment național. Aceste concepte nu pot fi suprimate (deși pot fi puternic deformate), astfel încât nu mai rămâne decât ca fiecare să aibă grijă de propria legătură cu esența poporului său, și, nu neapărat obligatoriu, dar deosebit de important, de cele ale altora – căci asemenea unui doctor care își concentrează toată cunoașterea și puterea pentru a ameliora sănătatea pacienților, tot așa un cetățean trebuie să urmărească, în felul său, ameliorarea sănătății propriului popor.

Neu-Tulscha sau Pădurea Raiului

Secolul al XIX-lea aduce pentru nordul continenului american un uriaș val de imigranți, care încep să pună bazele unor noi așezări omenești. Toponimele atâtor orașe care cuprind „new” reprezintă dovezi vii ale dinamicii demografice ale acelei perioade, și, mai mult decât atât, oferă informații clare cu privire la originea primilor imigranți ajunși în locurile respective. Deși despre românii (etnici români sau reprezentanți ai altor grupuri etnice, dar emigrați din România) care au plecat „one way ticket” către America de Nord se cunosc destule detalii, am fost surpins să descopăr un grup de germani baptiști, care, ajunși în Canada, și-au numit așezarea Neu-Tulscha (scris, de asemenea, Neu-Tulcea, New Tulscha). Continuă lectura

Tulcea la 1870 de Nicolae C. Ariton

tulcea1870Nu demult îmi mărturiseam bucuria că multe aspecte ale istoriei nord-dobrogene sunt aproape pierdute o dată cu arhivele otomane și cu trecerea timpului. Această afirmație ar putea să pară o glumă, însă imediat ce voi prezenta principalul argument, ea va deveni cât se poate de serioasă.  Într-o discuție despre una dintre clădirile pierdute ale Tulcei, și anume despre sediul Agenției Austriece Danubiana, i-am spus domnului Ariton că „tocmai faptul că multe clădiri emblematice pentru Tulcea sfârsitului de secol XIX nu mai există ne face să punem atâta pasiune pentru reînvierea acelui spirit, acelei atmosfere în care, uneori, ne face bine să ne retragem. Ce-am fi făcut dacă toate aceste personaje, întâmplări și clădiri despre care povestiți cu atâta pasiune ar fi fost cunoscute și accesibile publicului larg încă de la început? Unde ar fi fost farmecul redescoperirii trecutului, misterul care se naște atunci când chiar și arhivele nu prea au răspunsuri pentru multele întrebări care apar? Unde ar fi entuziasmul celor care caută în trecut și unde ar fi fost emoția celor cărora li se prezintă acestea?” Această remarcă expune foarte bine sentimentele mele față de eforturile domnului Nicolae Ariton, iar volumul Tulcea la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley este din acest punct de vedere o veritabilă comoară. Însuși autorul afirmă că acest volum este „o carte scrisă din bucuria descoperirii unor pagini de istorie fermecătoare, incredibil de bogate în întâmplări și personaje pline de exotism, mister și eroism. Un oraș și o lume aflată la granița a două universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman și cel al Europei.

„Tulcea este ca o prefrumoasă cadână cu fața acoperită de vălul istoriei. Prea puțini sunt cei care s-au învrednicit să-l ridice pentru a-i vedea adevărata frumusețe, ascunsă sub pânza de borangic a timpului.”
Continuă lectura

Tranșee otomane la Tulcea

În colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, prezentate online publicului larg prin intermediul proiectului IMAGO ROMANIAE, am găsit litografia ”Tranșee otomane la Tulcea (Th. Schneider) ce prezintă aspecte ale Războiul de Independență (1877-1878). Această imagine a Tulcei sfârșitului de secol XIX, ar putea fi foarte bine inclusă în lista celor mai vechi imagini ale orașului Tulcea, realizată de prof. Nicolae Ariton împreună cu istoricul Aurel Stănică.


Continuă lectura

”Și totuși vorbei mele”

Deși în anul ce se va încheia în curând, activitatea pe blog a devenit din ce în ce săracă (în toate sensurile acestui biet cuvânt), nu se cădea să las Sărbatorile de Iarnă să treacă fără a vă oferi vouă, puținilor cititori, un dar. An de an, atmosfera Sfintelor Sărbatori de Crăciun era transpusă cu grijă și aici, pe blog. Anul acesta însă, nu că n-aș fi vrut să se întâmple la fel, însă din anumite motive, nu am reușit să o fac (sper, totuși, să fi avut parte de un Crăciun liniștit).

Cu toate acestea, acum, o dată ce Crăciunul a trecut, prefer să lăsăm (relativ) deoparte urările tradiționale și să vă propun o poezie drept cadou, nu neapărat pentru că ar avea legătură cu această perioadă, nici pentru a vă identifica în ea, ci așa cum s-ar întâmpla cu orice cadou, de orice natură ar fi el, cu gândul că o să vă placă.

i_016detail Continuă lectura

1 Decembrie – Parada Militara (photo)

Parada Militara dedicata Zilei Nationale a Romaniei, Arcul de Triumf, Bucuresti – 1 Decembrie 2012

Foto: Adrian Grigoras

Boala care macină

Pe Băsescu, poporul l-a luat în 2004 mai mult din ură decât din dragoste – ura față de ceilalți. A fost inceputul a ceea ce, din nefericire, acum reprezintă asasinarea democrației unui popor. Ca marinar, Băsescu a fost osândit să poarte cu el o mulțime de păcate adunate cu grijă din porturile lumii și pe care, din rea voință, avea să le dăruiască celor care l-au iubit – poate pentru a nu-l uita niciodată. Boala care macină se instalează pe nesimțite, dar întotdeauna se sfârșește printr-o moarte grea și plină de suferință. Însă tocmai această suferință poate face poporul să renască.

 

 

Medicina în Grecia Antică

Medicina înainte de Hipocrate

Medicina în Grecia Antică – Îngrijiri date unui bolnav. Detaliu de pe un lecit aribalesc. Sec. V i.Hr. Muzeul Louvre

Primele referințe cu privire la medicină apar în Iliada, acolo unde sunt prezentați doi medici, ”fiii lui Asclepios”, Mahaon și Podaleirios. Când Menelau este rănit de o săgeata, Mahaon îl îngrijește astfel: ”Dezvelește rana în locul unde îl lovise arma dureroasă. Suge sângele, apoi, după învățătură, toarnă balsamuri calmante primite de la tatăl sau Chiron.”

Asclepios, zeul medicinii- a fost fiul lui Apolon și al muritoarei Coronis. Mama sa fusese omorâtă de Apolon pentru infidelitate. Zeus a smuls copilul de la sânul mamei și l-a dat centaurului Chiron sa-l creasca. Asclepios a învățat de la acesta medicina și a devenit un atât de bun cunoscător al acesteia încât învia morții. Zeus n-a răbdat această încălcare a ordinii naturale și l-a lovit cu trăsnetul său. La Epidaur s-a construit cel mai mare sanctuar închinat lui Asclepios, iar după ce a fost divinizat, acesta i-a luat locul tatălui său, Apolon, care purta și el numele de ”vindecător”. Ca patron al medicinii, Asclepios a cunoscut o faimă considerabilă începând cu secul al V-lea (i.Hr.). Numeroși pelerini veneau la Epidaur pentru alfarea vindecării. Asclepios le indica prin vise tratamentul potrivit. Sub egida acestui zeu s-au creat adevărate școli de medicină, mai ales în insula Cos. În artă, Asclepios e înfățișat sib aspectul unui om cu barbă, meditativ și binevoitor, întovărășit de obicei cu un șarpe. Continuă lectura

Body Worlds

Incepand cu anul 1995, atunci cand la Tokyo a fost pentru prima data expusa arta anatomistului Gunther von Hagens, Body Worlds ofera posibilitatea vizitatorilor sa inteleaga corpul uman prin intalnirea cu exponate umane reale conservate printr-o metoda originala, numita plastinatie, prin care fluidele si grasimile din organism sunt inlocuite cu rasini si elastomeri.

Scopul expozitiei este acela de a educa publicul cu privire la alcaturirea interioara ale corpului uman prin sporirea cunostintelor de anatomie si fiziologie in randul publicului larg.

Despre Body Worlds trebuie spus ca este una dintre expozitiile care a nascut cele mai mari controverse. Motivul este de la sine inteles. Biserica Catolica impreuna cu alte organizatii religioase s-au opus expunerii de ramasite umane argumentand ca acest lucru nu este compatibil cu respectul fata de fiinta umana. De asemenea, importante discutii au vizat autenticitatea documentelor prin care fiecare persoana si-a dat acordul pentru folosirea ulterioara a corpului sau. Continuă lectura

Gala SuperBlog 2011

Introducere: Eu și SuperBlog 2011

În ultimele două luni, întreagul meu mod de viață a gravitat în jurul concursului SuperBlog. La sfârșitul lunii septembrie, după o perioadă de latență profundă (liceul se terminase, iar facultatea îmi părea încă prea departe, deși în câteva săptămâni începeam cursurile Facultății de Medicină) aveam nevoie de un impuls care să redea cotidianului voluptatea de care îmi era atât de dor. Am aflat de acest concurs de pe blogul dlui Ariton (Misterele Dunării) și am acceptat imediat provocarea, gândindu-mă dincolo de premiile consistente la perspectiva unui duel între mine și creativitatea mea încercând să văd cât de departe pot duce această calitate. Acest aspect coroborat cu pasiunea de a scrie, care a ținut acest blog în viață timp de mai bine de patru ani, m-a determinat să fac primul pas spre o experiență unică. Continuă lectura

Cadoul ideal de Crăciun

În copilărie, Crăciunul are un parfum anume. Dincolo de esența religioasă, acest moment a subliniat ani de-a rândul emoții care astăzi nu se mai pot repeta. Căldura întregii familii adunate în jurul bunicilor, bucuria colindelor, gustul bucatelor făcute după rețete păstrate cu sfințenie generație după generație, mirosul rece al iernii, al portocalelor, al scorțișoarei sau agitația din preajma sărbatorilor. În orașele mici lucrurile se întâmplă altfel. Miroase a Crăciun la fiecare pas. Te întâlnești mereu cu cineva cunoscut, povești și planuri pentru sărbatori iar după lungi discuții vine o sinceră urare. Copil fiind, toate acestea ți se par de neînlocuit. Când mai crești un pic, prima ninsoare dă startul unei serii întregi de ieșiri în oraș cu vin fiert și cartofi copți, în singurul loc din oraș care oferă astea și unde pe parcursul unei zile vin și pleacă toți cunoscuții tai. Și acum, mă mai entuziasmează acel râset neprefăcut și acordurile clasice ale muzicii folk.

christmas_dinnerCând eram mai mic, cadoul ideal de Crăciun era o ninsoare strașnică ce îmi garanta, pe lângă bucuria de a crede că cineva rânduiește toate lucrurile și contemplarea adiacentă, câteva zile cu sania. Îmi aduc aminte, de asemenea, cât de mult am așteptat ani de-a rândul punga cadou adusă de tata de la sindicat. Un CD cu colinde, o sticlă de suc, portocale, ciocolată … Nimic nu era impresionant, însă totul era special pentru că dincolo de toate portocalele pe care le puteai cumpăra, acestea reprezentau un cadou. Un alt aspect important e familia strâns unită în jurul seniorilor. Sunt momente irepetabile. Continuă lectura