Despre sentimentul național

© Mihai Roznovanu, 2013

„Delirul clasei conducătoare, sălbăticirea intelectualității și abandonarea proletarilor”
foto: © Mihai Roznovanu, 2013

În încercarea de a înțelege substanța unei națiuni s-a început, dincolo de a se căuta simboluri, prin a stabili diferențe. În specificarea unor anume caractere prin găsirea unei definiții aparent juste se ajunge într-o eroare esențială, căci întotdeauna excepțiile sunt mai importante decât regula. Altfel, aceste simboluri și trăsături nu apar niciodată nude – ele sunt determinate prin modul în care individul își vede în felul său propria legătură atât cu poporul în sine, cât și cu simboluri acestuia.

România anului 2013 este rezultatul unei istorii fluctuante. Delirul clasei conducătoare, sălbăticirea intelectualității și abandonarea proletarilor sunt motive suficiente pentru a considera că simbolurile și legăturile fiecărei persoane cu acestea și-au pierdut parțial seriozitatea. Astfel, așa-numitul sentiment național – tocmai această legătură la care făceam referire mai sus – a devenit un concept ușor volatil. Omul se trezește cu mâine goale, înconjurat, poate, doar de un nor de viziuni profetice asupra măreției propriului popor, remanențe ale unei trecute ideologii naționaliste, care, foarte rar, se dovedesc a fi compatibile cu starea de fapt a lucrurilor. Această nedumerire, confuzia persistentă nu poate duce decât la o amplificare a unei atmosfere deseori anxioasă. Deocamdată, acest cadru nu dă semne de schimbare pentru că, deși există instrumente teoretic eficiente, accesul către acestea presupune tocmai filtrarea printr-un aparat complet nefuncțional. Aparent, există mecanisme publice (atât politice cât și civile) care urmăresc trezirea unei conștiințe a poporului (cu toate că s-ar putea începe chiar de la conștiență), însă majoritatea eludează persoana, pe acela care produce.

Cu toate acestea, există și români și popor român și sentiment național. Aceste concepte nu pot fi suprimate (deși pot fi puternic deformate), astfel încât nu mai rămâne decât ca fiecare să aibă grijă de propria legătură cu esența poporului său, și, nu neapărat obligatoriu, dar deosebit de important, de cele ale altora – căci asemenea unui doctor care își concentrează toată cunoașterea și puterea pentru a ameliora sănătatea pacienților, tot așa un cetățean trebuie să urmărească, în felul său, ameliorarea sănătății propriului popor.

Anunțuri

Cadoul ideal de Crăciun

În copilărie, Crăciunul are un parfum anume. Dincolo de esența religioasă, acest moment a subliniat ani de-a rândul emoții care astăzi nu se mai pot repeta. Căldura întregii familii adunate în jurul bunicilor, bucuria colindelor, gustul bucatelor făcute după rețete păstrate cu sfințenie generație după generație, mirosul rece al iernii, al portocalelor, al scorțișoarei sau agitația din preajma sărbatorilor. În orașele mici lucrurile se întâmplă altfel. Miroase a Crăciun la fiecare pas. Te întâlnești mereu cu cineva cunoscut, povești și planuri pentru sărbatori iar după lungi discuții vine o sinceră urare. Copil fiind, toate acestea ți se par de neînlocuit. Când mai crești un pic, prima ninsoare dă startul unei serii întregi de ieșiri în oraș cu vin fiert și cartofi copți, în singurul loc din oraș care oferă astea și unde pe parcursul unei zile vin și pleacă toți cunoscuții tai. Și acum, mă mai entuziasmează acel râset neprefăcut și acordurile clasice ale muzicii folk.

christmas_dinnerCând eram mai mic, cadoul ideal de Crăciun era o ninsoare strașnică ce îmi garanta, pe lângă bucuria de a crede că cineva rânduiește toate lucrurile și contemplarea adiacentă, câteva zile cu sania. Îmi aduc aminte, de asemenea, cât de mult am așteptat ani de-a rândul punga cadou adusă de tata de la sindicat. Un CD cu colinde, o sticlă de suc, portocale, ciocolată … Nimic nu era impresionant, însă totul era special pentru că dincolo de toate portocalele pe care le puteai cumpăra, acestea reprezentau un cadou. Un alt aspect important e familia strâns unită în jurul seniorilor. Sunt momente irepetabile. Continuă lectura

Prima zi ca student la medicină

Ieri am început noul an universitar ca student al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București – Facultatea de Medicină.

N-am să spun prea multe pentru că încă îmi mai trebuie timp să înțeleg foarte bine ce se întamplă cu mine și de aceea vă rog să urmăriți un reportaj produs de Sănătatea TV (unde dincolo de cuvântul Rectorului și al lui Sorin Oprescu sunt prezentate și câteva scurte interviuri cu  stundeții mediciniști din anul I, printre care ma aflu și eu). Continuă lectura

Rezultatele alegerilor (Liceul Teoretic Grigore Moisil Tulcea)

Astazi au avut loc alegerile pentru Presedintele Consiliului Scolar al Elevilor la Liceul Teoretic Grigore Moisil Tulcea

In urma cu cateva minute au fost date rezultatele finale ale alegerilor. Astfel:

  1. Marina Elena Veselin – 179 de voturi
  2. Florentina Oprea – 166
  3. Ioana Ichim – 125
  4. Roxana Filip  – 88
  5. Cristian Glavan – 75

Continuă lectura

Vot direct și secret pentru președinții CȘE

Preşedintele C.Ș.E. este ales prin vot direct şi secret de către toţi elevii unităţii de învăţământ. (sursa)

Schimbarea procedurii de alegere a președintelui Consiliului Elevilor a născut reacții diverse în mediul școlăresc. Elevii primesc, în marea lor majoritatea, cu interes această veste, pe când profesorii sunt puțin retincenți. Indiferent de modul în care această nouă procedură este apreciată, cert este faptul că ea dezvoltă un climat educațional democratic, cultivând în rândul tinerilor valorile democrației. În același timp urmărește întărirea rolului Consiliilor Elevilor în formarea viitorilor lideri întrucât trăim vremuri în care lipsa unor lideri autentici are consecințe grave în plan politic și social.

Dincolo de aspectele bune ale acestei schimbări, cel mai important este modul în care ele vor fi puse în aplicare la nivelul unităților de învățământ. Și până acum existau proceduri democratice de alegere a conducerii Consiliilor Elevilor, însă de multe ori acestea erau ignorate cu bună știință. Comoditatea profesorilor care doreau să lucreze cu anumiți elevi ce se remarcaseră la clasă a avut o serie de consecințe nu prea plăcute (de la eșecul unor astfel de ”lideri” și până la neglijarea unor elevi cu potențial în această zonă). Este în interesul tuturor ca acolo unde există astfel de probleme, acestea să dispară lăsând loc adevăratelor valori ce trebuie să guverneze învățământul din România.

Apreciez sincer această inițiativă, însă cred ca vor exista destule probleme în aplicare ei. În același timp mă bucură apariția unei întregi serii de dispoziții ce urmăresc crearea în școli a unui climat educațional prietenos.

Despre acest subiect a scris si Andreea Lacatus.

Tabara de Reviste Scoare – Muncel 2010. Impresii.

Tabăra de la Muncel a reprezentat un moment deosebit de important din perspectiva faptului că noi, deși uneori realizăm prea puțin acest lucru, suntem lideri de opinie în liceele din care venim. O publicație școlară este unul dintre cele mai bune lucruri care se pot întâmpla intr-o comunitate școlară pentru că în mod natural ea ilustrează visele, speranțele, pasiunile elevilor, dar și gândurile, căutările și succesele acestora. Pentru că noi suntem convinși de acest lucru, acum doi ani și jumătate, împreună cu domnul prof. Nicolae Ariton, dar și cu un grup de elevi entuziaşti am pornit proiectul ”Moisil-Zone”, proiect ce până acum pare că are succes. Din acest punct de vedere, schimbul de experienta pe care l-am avut la Muncel, în primul rând cu Adelina Jelescu și cu Steliana Sponte, ne-a deschis o perspectivă pe alocuri diferită a modului în care noi înțelegeam felul în care comunitățile școlare se identifică cu publicațiile școlare. Continuă lectura

#tulceameet

Sambata seara am fost la pizzeria MGM, acolo unde m-am intalnit cu cei mai vocali blogari tulceni la #tulceameet (blogmeet+beermeet), acesta fiind cam primul eveniment de acest gen din Tulcea. Au mai fost Aurel Stanica, Liviu Hariton, Radu Borzea, Ionut Puerava, Roxanne, George Manolache, Daniel Nastase, Cristian Anton, Alexandra Mocanu si Cristi.

Am vorbit despre fel de fel de lucruri, am ras mult, s-au facut fotografii. Aceasta intalnire a avut cam tot trebuia … a fost ca o saorma buna. Am vorbit cu Aurel despre rolul blogului in promovarea activitatilor lui si in general a muzeelor tulcene. Cei care au fost la pranz la fotosocializare ne-au povestit cum au transformat niste miei in arta. Radu a provocat o discutie despre proiectele online si a spus bancuri cu si despre matematica. Ionut a deschis un subiect sensibil despre liceenii de astazi. (…) Ana a avut mere. Continuă lectura

Unde invatam sa fim oameni?

Motto: „Educaţia este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat la şcoală”.

In societatea noastra, datorita particularitatilor ei, rolul de a educa tanara generatie pare ca a ramas exclusiv pe umerii institutiilor de invatamant. Familia moderna aproape ca si-a pierdut rolul de purtator al traditiei si al educatiei, astfel ca scoala este responsabila pentru transferarea comorilor traditiei. Scoala zilelor noastre isi ignora rolul de a intretine viata si sanatatea societatii umane, formand prin excelenta specialisti si, din pacate, mult prea putini oameni. Continuă lectura

Si deodata … inevitabilul!

Acest articol se adreseaza celor pentru care Silvia Parau nu este o cantareata  de pe MTV.

Si Cealalta a crezut ca L-a apucat pe Dumnezeu de picior. Dar Dumnezeu nu bate cu parul. Si inevitabilul s-a produs.

Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa se intample acest lucru. Toata lumea si-l dorea. Astazi forte misterioase au complotat si Moisilul a explodat de fericire. In prima pauza dupa aflarea vestii majoritatea elevilor afisau un zambet radios si mai ales sincer. Si pana la urma Cealalta si-a facut-o cu mana ei.  Si daca nu s-ar fi intamplat acum, in viitorul apropriat se intampla oricum. „Hai, buna ziua, pofta mare! Si nu uitati sa fiti intelepti!”

Spiritul Moisilist a invins!

Moisilistii, ieri si azi

Așteptam ca pe o binecuvântare trecerea zilei liceului pentru ca ultima săptămână a însemnat pentru mine documentare, filmări și montaj. Trebuia ca pana astăzi sa realizez un film documentar despre istoria atât de încețoșată a liceului. Au fost clipe în care am crezut ca nu voi reuși sa-l fac altfel decât plicticos și chiar am crezut ca n-o sa reușesc sa-l termin.

Așadar, dupa ce am primit sarcina, am inceput sa ma documentez.  Pentru ca  sursele de unde puteam lua informatii erau destul de razlete, documentarea a fost cea mai dificila parte a acestui proiect. In timpul documentarii am realizat doua lucruri foarte importante: in primul rand oamenii apreciaza si sustin astfel de demersuri si in al doilea rand mi-am dat seama ca volumul domnului Mihai Albota, „Istoria invatamantului tulcean de la inceputuri pana in anul 2007”, nu reprezinta o sursa credibila deoarece nu recunoaste 19 ani (1940 – 1959) din istoria liceului nostru. Continuă lectura