Despre sentimentul național

© Mihai Roznovanu, 2013

„Delirul clasei conducătoare, sălbăticirea intelectualității și abandonarea proletarilor”
foto: © Mihai Roznovanu, 2013

În încercarea de a înțelege substanța unei națiuni s-a început, dincolo de a se căuta simboluri, prin a stabili diferențe. În specificarea unor anume caractere prin găsirea unei definiții aparent juste se ajunge într-o eroare esențială, căci întotdeauna excepțiile sunt mai importante decât regula. Altfel, aceste simboluri și trăsături nu apar niciodată nude – ele sunt determinate prin modul în care individul își vede în felul său propria legătură atât cu poporul în sine, cât și cu simboluri acestuia.

România anului 2013 este rezultatul unei istorii fluctuante. Delirul clasei conducătoare, sălbăticirea intelectualității și abandonarea proletarilor sunt motive suficiente pentru a considera că simbolurile și legăturile fiecărei persoane cu acestea și-au pierdut parțial seriozitatea. Astfel, așa-numitul sentiment național – tocmai această legătură la care făceam referire mai sus – a devenit un concept ușor volatil. Omul se trezește cu mâine goale, înconjurat, poate, doar de un nor de viziuni profetice asupra măreției propriului popor, remanențe ale unei trecute ideologii naționaliste, care, foarte rar, se dovedesc a fi compatibile cu starea de fapt a lucrurilor. Această nedumerire, confuzia persistentă nu poate duce decât la o amplificare a unei atmosfere deseori anxioasă. Deocamdată, acest cadru nu dă semne de schimbare pentru că, deși există instrumente teoretic eficiente, accesul către acestea presupune tocmai filtrarea printr-un aparat complet nefuncțional. Aparent, există mecanisme publice (atât politice cât și civile) care urmăresc trezirea unei conștiințe a poporului (cu toate că s-ar putea începe chiar de la conștiență), însă majoritatea eludează persoana, pe acela care produce.

Cu toate acestea, există și români și popor român și sentiment național. Aceste concepte nu pot fi suprimate (deși pot fi puternic deformate), astfel încât nu mai rămâne decât ca fiecare să aibă grijă de propria legătură cu esența poporului său, și, nu neapărat obligatoriu, dar deosebit de important, de cele ale altora – căci asemenea unui doctor care își concentrează toată cunoașterea și puterea pentru a ameliora sănătatea pacienților, tot așa un cetățean trebuie să urmărească, în felul său, ameliorarea sănătății propriului popor.

Anunțuri

Un gând despre „Despre sentimentul național

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s