Brâncuși. Autoportrete

”Opera lui Constantin Brâncuși este expresia unei concepții cosmogonice. Asemenea sculptorilor din Evul Mediu, care au imprimat în arta lor meditația lor, rugăciunile lor și toată speranța vieții lor, Brâncuși își bazează opera pe gândirea unui filozof monist modern întroducând și sensul filosofiei unui bătrân taoist.” (M.M., The Arts, iulie 1923)

Filmul îi oferă lui Constantin Brâncuși posibilitatea de a surprinde și de a se surprinde: artistul instaurează, după cum subliniază Philippe Alain Michaud ”un transfer și o inversare generalizată între proprietățile operei și cele ale fotografiei”. Artistului îi place să extragă fotograme dintr-un film, să le analizeze și să le refacă pentru a realiza opere independente. Astfel, o fotogramă provenită dintr-un film turnat de la fereastra unui tren în octombrie 1933 (vezi imaginea nr. 3 – Autoportret în trenul Paris – Le Havre) este tratată de artist ca o adevărată fotografie. Aceasta se distinge prin refuzul clarității și al preciziei: dovada este că Brâncuși este atent la transparența imaginii, la dizolvarea ei subtilă pe peliculă, de unde și ambiguitatea figurii. În acest autoportret, artistul își descompune chipul ca și cum ar încerca să-l prindă într-o substanță lichefiată, fluidă, mișcătoare, asemenea unei interogații despre sine însuși.

Brâncuși realizează imaginea neclară în fotografiile sale prin suprapunere sau expunere insuficientă. Prin această metodă, el accentuează un anume mister în fotografiile sale. Autoportretul realizat în 1933-1934 (vezi imaginea nr. 4) unde pozează în fața Coloanelor, a Peștelui și a Ledei este reutilizat în mai multe tiraje: suprapunând fotografia unei buturugi de la atelier (care a dat lăstari) pe silueta sa fotografiată printre opere (vezi imaginea nr. 5), artistul se dizolvă cu adevărat în acest miracol natural de renaștere a unei buturugi bătrâne – sugerând astfel ideea de perpetuitate, de permanență. Rezultatul devine ”moștenirea sa fotografică”: comuniunea perfectă dintre opera sa rămasă la atelier și imaginea sa de artist care se retrage din prim-plan. De altfel, el a aplicat adesea acest procedeu care constă în a minimiza prezența artistului prin absența vizibilității autoportretului. De asemenea, fotografia buturugii cu lăstari va fi trimisă Verei Moore, ultima sa dragoste, cea care în anul 1934 dădea naștere la Londra lui John, fiul pe care Brâncuși nu-l va recunoaște niciodată. Această fotografie apare însă ca o recunoaștere simbolică a fiului.

–––
Imaginile sunt fotografii de Constantin Brâncuși și provin de la Musée National d’Art Moderne, Centrul Georges Pompidou, Paris, fiind publicate în anul 2012 și în volumul ”Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele” al Doinei Lemny. Textul este reprodus din același volum: ”Brâncuși, artistul care transgresează toate hotarele”, Doina Lemny, Bucuresti, Ed. Noi Media Print, 2012.

Anunțuri

3 gânduri despre „Brâncuși. Autoportrete

  1. Originalul lui Brâncuși | Cristian Munthe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s