Tulcea la 1870 de Nicolae C. Ariton

tulcea1870Nu demult îmi mărturiseam bucuria că multe aspecte ale istoriei nord-dobrogene sunt aproape pierdute o dată cu arhivele otomane și cu trecerea timpului. Această afirmație ar putea să pară o glumă, însă imediat ce voi prezenta principalul argument, ea va deveni cât se poate de serioasă.  Într-o discuție despre una dintre clădirile pierdute ale Tulcei, și anume despre sediul Agenției Austriece Danubiana, i-am spus domnului Ariton că „tocmai faptul că multe clădiri emblematice pentru Tulcea sfârsitului de secol XIX nu mai există ne face să punem atâta pasiune pentru reînvierea acelui spirit, acelei atmosfere în care, uneori, ne face bine să ne retragem. Ce-am fi făcut dacă toate aceste personaje, întâmplări și clădiri despre care povestiți cu atâta pasiune ar fi fost cunoscute și accesibile publicului larg încă de la început? Unde ar fi fost farmecul redescoperirii trecutului, misterul care se naște atunci când chiar și arhivele nu prea au răspunsuri pentru multele întrebări care apar? Unde ar fi entuziasmul celor care caută în trecut și unde ar fi fost emoția celor cărora li se prezintă acestea?” Această remarcă expune foarte bine sentimentele mele față de eforturile domnului Nicolae Ariton, iar volumul Tulcea la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley este din acest punct de vedere o veritabilă comoară. Însuși autorul afirmă că acest volum este „o carte scrisă din bucuria descoperirii unor pagini de istorie fermecătoare, incredibil de bogate în întâmplări și personaje pline de exotism, mister și eroism. Un oraș și o lume aflată la granița a două universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman și cel al Europei.

„Tulcea este ca o prefrumoasă cadână cu fața acoperită de vălul istoriei. Prea puțini sunt cei care s-au învrednicit să-l ridice pentru a-i vedea adevărata frumusețe, ascunsă sub pânza de borangic a timpului.”

Despre activitatea literară a lui Nicolae Ariton, acesta declară că fusese „un înfocat fan science-fiction, cu ceva activitate în fandom, inclusiv câteva povestiri publicate în țară și în Franța”, însă cu privire la acest subiect revista Sci-Fi Magazin (nr. 11, august 2008) scrie că „a publicat mai mult în Franța, povestiri și articole, în reviste și fanzine, creându-și imaginea falsă de profesor de limba franceză care își petrece o parte din viața la Paris, când, de fapt, locuiește la Tulcea, unde este profesor (și director) la un liceu industrial. A învățat franceza autodidact, citind romane SF din Fleuve Noir, aduse de căpitanii de pescadoare, care navigau în Mauritania.” Ulterior, în orientarea literară a autorului are loc o metamorfoză neobișnuită: de la science-fiction la cărți istorice. Distanța dintre aceste două genuri este una mare, iar povestea ce se ascunde în spatele acestei suciri poate oferi câteva învățâminte prețioase. Deocamdată, nu am nicio intenție să o divulg, pot însă doar să vă invit s-o descoperiți.

Nicolae Ariton are meritul de a aduce în fața publicului o lucrare bine închegată în care, dincolo de informațiile de bază despre Tulcea celei de-a doua jumătăți a secolului XIX (informații accesibile în mare măsură doar istoricilor și arhiviștilor și doar prea puțin cetățenilor), a creat o poveste reală prin adăugarea unor elemente mai puțin cunoscute, a unor aspecte inedite, însă importante pentru reconstruirea acestui „tablou scris al acelei perioade”.

Volumul are 101 pagini și o ilustrație bogată care se adaugă unui stil curgător și unui umor fin, acolo unde situația îl permite, fiind astfel argumente pentru o lectură plăcută și, mai ales, roditoare. Structurată în cinci mari capitole: Tulcea, la 1870, Nifon Bălășescu, Ismail Bey, Charles Hartley și Cronica în imagini a Tulcei, lucrarea reușește să apară în fața cititorului ca o plimbare istorică, cât se poate de entuziasmantă, printre date istorice și întâmplări astfel încât la sfârșit acesta este cuprins pe de o parte de bucuria unei lecturi frumoase și inedite, iar pe de altă parte de regretul că nu mai continuă.

Cadrul pe care volumul îl exploatează este unul binecunoscut, fiind reprezentat de instituirii Comisei Europene a Dunării, reorganizarea administrativă a Imperiului Otoman – celebrul tanzimât – cu transformarea Tulcei dintr-o simplă caza în sangeac, cuprinzând întreaga Dobroge, urmată de o creștere substanțială a populației – de aproape cinci ori în doar câțiva ani. Venirea noii administrații otomane și a specialiștilor comisiei (în general, englezi și austrieci) creează o „atmosferă asemănătoare cu cea dintr-un oraș american în care peste noapte  s-a descoperit aur”.

„Poate vă imaginați că Tulcea devenise o capitală de sangeac în care se perindau trupele de teatru ale Sultanului. Departe de această imagine idilică, urbea era scena unei lupte surde a reprezentaților Marilor Puteri, a violențelor comise de mișcările de eliberare națională, dar și încleștărilor dintre  diferite facțiuni politice de la Istambul”

Cele trei nume ale căror personalități Nicolae Ariton încearcă să le contureze în pofida informațiilor sărace, reprezintă figuri proeminente ale acelei perioade întruchipând trei elemente esențiale pentru pentru orice comunitate: cultura, politica și industria, astfel încât din poveștile celor trei se poate forma o imagine corectă și coerentă a Tulcei sfârșitului de secol XIX.

Nifon Bălășescu – „un aventurier, în sensul frumos al cuvântului, așa cum numai spiritele nobile din acea perioadă puteau fi” – ardelean de formație teologică, dar cu suflet de revoluționar, implicat activ în organizarea Revoluției Române, devine călugăr și apoi profesor, pentru ca în 1870 să ajungă în Dobrogea. Motivul principal al acestei acțiuni a fost construirea de școli românești, însă autorul propune și alte motive cum ar fi dorința de a ajunge la Muntele Athos. Cert este că acesta își petrece ultimii zece ani din viață la Tulcea, unde se ocupă cu crearea de școli românești.  Povestea lui Nifon Bălășescu pe meleagurile dobrogene nu este nicidecum atât de simplă, ci marcată de un complot al intriganților otomani, urmat inevitabil de un sfârșit trist și nemeritat. Adevărata poveste a sa împreună cu intrigile pe care le-a născut un om de-a dreptul impresionant prin spiritul său este analizată de Nicolae Ariton cu speranța reabilitării bătrânului călugăr.

„Povestea unei vieți zbuciumate pe care o pătară la capăt regretabile greșeli, Nicolae, apoi, în călugărie, Nifon Bălășescu” (Nicolae Iorga)

Ismail Bey – unul dintre cei mai apreciați mutasefiri ai Tulcei – despre care Nifon Bălășescu scria „atunci la Tulcea fiind pașă, și tânăr și învățat, arnăut de sânge (român din Albania)”, descendent al unei familii de nobili albanezi, educat la cea mai vestită școală grecească din Albania și plecat la Istambul pentru a fi pregătit pentru a deveni om de stat, ajunge la Tulcea în martie 1870. Implicat în reforma educației, un diplomat excelent, implicat în dezrobirea sclavilor cerchezilor, prieten cu celebrul Charles Gordon Chinezul (căruia autorul îi dedică căteva pagini), Ismail Bey reușește să conducă spre modernizare întreaga Dunăre de Jos (sangeacul Tulcea). În urma câtorva comploturi organizate de ruși, cărora însă le face față cu inteligență și demnitate, își dă demisia în 1872. Activitatea sa politică a continuat, fiind cunoscut astăzi drept părintele Albaniei moderne. Spre sfârșitul vieții, Ismail Bey își scrie memoriile. Nicolae Ariton are meritul de a contura, în paginile acestui volum, personalitatea unui mutasefir luminat prin prezentarea celor mai importante momente din cei trei ani de guvernare.

sir-charles-hartley„L-am întâlnit la Sulina pe Sir  Charles  Hartley. L-am privit – cu ce emoție! – pe acest bărbat, îmbătrânit acum, și care se putea odihni liniștit pentru că își atinsese țelul, după ce readusese la viață marele fluviu, inuitilizabil încă de la originea timpului, pe care de-a dreptul îl dezlegase” col. Lyautey despre  Sir Charles Hartley – Părintele Dunării

Sir Charles Augustus Hartley – Inginerul șef care a muncit să facă ultima porțiune a Dunării navigabilă, așa cum scrie pe mormântul sau – ajunge în nordul Dobrogei ca inginer-șef al Comisiei Europene a Dunării, după ce se achitase cu brio de mai multe sarcini în cadrul armatei engleze. Nicolae Ariton pornește povestea marelui inginer de la întrebarea: Ce mai căuta Sir Charles Hartley la Sulina, în preajma anului 1890, atât timp cât misiunea sa se încheiase încă din 1872?, dar și de la premisa că Sulina a fost copilul iubit, dar nedorit al lui Sir Charles Hartley. Aventura sa la Gurile Dunării, problemele pe care a trebuit să le depășească, varianta canalului Sf. Gheorghe și ideea unei colonii engleze în această zonă, construirea digului olandez, împreună cu frământările unui om de geniu sunt urmărite cu multă de Nicolae Ariton într-o analiză demnă de monumentalitatea personalității lui Sir Charles Hartley.

Fără îndoială, atât Nifon Bălășescu, cât și Ismail Bey și Sir Charles Hartley reprezintă figuri importante ale istoriei nord-dobrogene (fiind într-o bună măsură cei care au îndreptat această regiune către modernitate). Demersul demn de admirat al lui Nicolae Ariton de a readuce în atenția publicului aceste personalități reprezintă un exercițiu de respect față de adevăratele valori care trebuie să stea la baza oricărei comunități.

Ultimul capitol, Cronica în imagini a Tulcei, titlu pe care chiar autorul îl numește „puțin exagerat”, motivul principal fiind reprezentat chiar de lipsa de imagini comparativ cu alte orașe, prezintă un număr de 14 imagini (gravuri, picturi și fotografii), acoperind nu mai puțin de cincizeci de ani (1867-1916).

tulcea-imagini-vechi

În aproximativ o sută de pagini, Nicolae C. Ariton ne oferă o adevărată comoară, așa cum ziceam și la început. Volumul Tulcea la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, deși nu neapărat un volum adevărat de istorie, reprezintă unul dintre cele mai frumoase exerciții de povestire a istoriei. Pasiunea pe care autorul a pus-o în documentarea și scrierea acestui volum este lesne simțită de cititor, fiind transmisă prin entuziasmul care învăluie această lucrare. Dacă succesul unei cărți se măsoară din prespectiva mesajului pe care îl transmite și a puterii acestuia de penetrare, acest volum este unul de succes, indiferent de tiraj și banii care se vehiculează în jurul lui.

„O carte scrisă din bucuria descoperirii unor pagini de istorie fermecătoare, incredibil de bogate în întâmplări și personaje pline de exotism, mister și eroism. Un oraș și o lume aflată la granița a două universuri atât de diferite: al Imperiului Otoman și al Europei.”

Volumul poate fi achizitionat de la Libraria Casa Cartii și de la Acvariu (in Tulcea). De asemenea acesta este disponibil online (detalii), pretul fiind de doar 14 lei.

Anunțuri

3 gânduri despre „Tulcea la 1870 de Nicolae C. Ariton

  1. Dan-Cristian Munteanu, blogger tulcean… | MISTERELE DUNARII

  2. Misterele Dunării | tudorvisanmiu

  3. “Misterele Dunării”, prezentate de Tudor Vişan-Miu | Lista lui Miu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s