Ilie Th. Riga

Interesul pentru personalitățile de înaltă valoare științifică și culturală ar trebui să constituie una dintre principalele preocupări ale tinerilor. Deși reprezentanți de seamă ai științei și culturii românești, trecerea timpului și lipsa unei educații în acest sens ne îndeamnă să-i uităm pe cei care prin opera și activitatea lor ne-au lăsat o prețioasă moștenire pe care suntem datori să o cinstim.

Prof. dr. doc. Ilie Th. Riga

Prof. dr. doc. Ilie Th. Riga (1908-1977)

”Om de mare cultură, de formațiune enciclopedică, creator de școală natională anatomico-chirurgicală, prof. dr. doc. Ilie Th. Riga a fost o personalitate complexă, cu un impact covârșitor în științele medicale din România. Cel mai complet chirurg și anatomist totodată, în medicina umană și veterinară, clinică și experimentală, profesor universitar și cercetător știintific, teoretician cu un deosebit talent oratoric și practician desăvârșit, profesorul Riga a devenit o personalitate unicat in medicina romanească. Și-a intrecut chiar și maestrul, pe profesorul Rainer, a cărui operă – în semn de inaltă prețuire – a tipărit-o, continuat-o, dezvoltat-o și desăvârșit-o.” (col. dr. Dumitru Bărboi, Personalități ale chirurgiei militare din România)

În cadrul Facultăţii de Medicină Generală a Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, prof. dr. doc. Ilie Th. Riga a condus ca profesor universitar Catedra de anatomie topografică şi chirurgie operatoare (1955-1961), ca profesor şef de catedră Catedra de anatomie I (1962-1973), fiind apoi profesor consultant (1974-1977) la aceeaşi catedră.

În prefața volumului Anatomie și Antropologie – eseuri și sinteze – o republicare unitară a celor trei monografii în domeniu scrise de prof. I. Th. Riga – acad. prof. dr. Mircea Ifrim, evocând cu adâncă emoție ”personalitatea unui dascăl și creator de școală”, își amintește personalitatea prof. dr. Ilie Th. Riga (care i-a marcat întreaga dezvoltare profesională și științifică).

”Profesorul I. Th. Riga avea o capacitate creativă de excepție, un spirit de sinteză remarcabil, o putere de muncă herculiană și o exigența absolută față de cei cu care colabora. (…) Reușea să exercite o atracție deosebită prin cultura sa enciclopedică și prin ideile deosebite care jalonau activitatea sa știintifică. Era elev al prof. dr. Francisc I. Rainer (1874-1944), făcând parte din prestigioasa Scoală de anatomie functională creată de acest corifeu.

Cursurile sale universitare, de altfel renumite în întreaga facultate erau adevărate prelegeri în materie, fiind audiate și de studenți din alte universități și de tineri asistenți și medici, inclusiv de la catedrele înrudite. Talentul oratoric, didactic și artistic (adevărate plașe desenate multicolor pe tablă în timpul expunerii) transformau cursurile sale în veritabile conferințe.

Prof. dr. doc. I. Th. Riga și-a închinat viața unei opere, iar operei i-a dat viață, opera insemnând însăși condiția umană reprezentată prin generozitate, măiestrie și onestitate.”

Dezvoltând o capacitate deosebită de sinteză şi integrare multidisciplinară profesorul I. Th. Riga a înscris un important progres în ştiinţa şi medicina românească (Bărboi, 2005; Riga şi Riga, 2008) în:

  • anatomie: descriptivă, topografică, chirurgicală, biologică, funcţională, pe viu, artistică, aplicată la medicina sportivă;
  • chirurgie: anatomie în practica chirurgicală, chirurgie operatoare, de război, reparatorie, plastică, estetică;
  • zoologie: medicină veterinară, anatomie veterinară, comparată şi cauzală;
  • antropologie: biologică, embriologie, anatomia dezvoltării, evolutivă, evoluţionism, determinismul formelor anatomice în filogeneză, umanogeneză şi ontogeneză.

În loc de încheiere, despre prof. Ilie Th. Riga, col. dr. Dumitru Bărboi scria că ”și-a identificat întreaga viață cu munca plină de abnegație, cu simțul datoriei, făcând numeroase sacrificii și realizând performanțe medicale de excelentă. A dovedit o mare dragoste față de oameni, pe care prin profesiunea sa, talent, știință și umanism, i-a ajutat efectiv, atât în timp de război, cât și în timp de pace.”

Sursă foto: ”Prof. dr. doc. Ilie Th. Riga, promotor în fundamentarea palestricii”- Dan Riga, Sorin Riga, Palestrica Mileniului III ‒ Civilizaţie şi Sport, Volumul IX, Nr. 4 (34), Decembrie 2008, 334‒335.

Anunțuri

Un gând despre „Ilie Th. Riga

  1. Foarte interesant. Daca ai extinde putin transformand intr/un studiu de 4 /5 pagini si mai multe imagini am putea publica in revista noastra ,,Memoria Oltului,, caci Riga e nascut la Seaca Olt.Te asteptam. Ion Tilvanoiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s