Eleonora a plecat si n-am putut spune nimic. Golul a fost invadat de un sunet mut. Deja ma obisnuisem cand s-a intors si tot ceea ce parea definitiv merita sa mai fie analizat inca o data. Niciun cuvant, niciun zambet, doar ochii dorind sa-mi povesteasca toata suferinta. Ma gandesc ca poate totul va fi ca la inceput, ca am intrat intr-un soi de cerc. Ca o sa traiesc aceleasi momente pana ce totul va fi perfect. Ca sa ma doara. Dar in cele din urma ma impac cu gandul ca am dat vesnicia pe o clipa. Cred ca sunt orgolios, ca sunt vanitos. Am preferat sa fiu rege… si acum nu-mi mai gasesc nimic. Nici macar nebunii.
Eleonora crede ca as putea sa zbor cu aripile celor care-au murit in razboaiele pe care le-am nascut doar din vanitate. Ma priveste mereu si tricoteaza.
In fizica, rezonanta este tendinta unui sistem de a oscila cu amplitudine maxima la anumite frectvente, numite frectvente de oscilatie. La aceste frectvente chiar si forte oscilante mici pot produce amplitudini de vibratie mari.
Prima mentiune despre rezonanta si efectele sale distructive o gasim in Biblie. Acum 5000 de ani cand (mai mult…)
Maine va fi timp frumos, Eleonara. De cateva zile soarele apune dincolo de ghilotina. Acesta este un avertisment. Simt ca intregul univers a complotat impotriva mea. Nu mai apuc nici macar sa dau din cap. In fiecare zi un alt calau. Acelasi chip.
Te opresti dar continui sa tricotezi. Devin decor si nu te deranjeaza. Acum totul e perfect, dar simti ca nimic nu mai este la fel de frumos. Perfectiunea doare. Ma simti cand te scufunzi in amintirile-ti miscatoare. A-nceput procesul. Ma privesti ca pe-un spectacol si ceilalti rad. Imi arunci monede cu chipul meu pe ele. Imi spui sa nu protestez caci sentinta e definitiva. Mereu…
deALBERT EINSTEIN Am selectat doua pasaje avand ca tema educatia din A. Einstein – “Cum vad eu lumea”, ed. Humanitas, 2005.
Educatia este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ce ai invatat in scoala.
Mie mi se pare ca pentru o scoala lucrul cel mai rau este sa lucreze cu metodele fricii, fortei si autoritatii artificiale. Un asemenea tratament distruge sentimentele sanatoase, sinceritatea si increderea in sine a tanarului. [...] Este relativ simplu ca scoala sa fie ferita de acest rau mai mare decat toate. Dati in mana educatorului cat mai putine masuri coercitive cu putinta, astfel incat singura sursa a respectului tinerilor fata de el sa fie calitatile lui umane si intelectuale.
Pe primul plan trebuie pusa totdeauna dezvltarea capacitatii generale de gandie si judecata independenta, si nu dobandirea de cunostinte de specialitate. Daca cineva stapaneste bazele domeniului studiat si daca a invatat sa gandeasca si sa lucreze independent, el isi va gasi cu siguranta drumul, si, in plus, va fi mai bine pregatit pentru a se adapta progresului si schimbarilor decat cel a carui educatie a constat in principal in dobandirea de cunostinte detaliate.
In ultimele zile am mers prin parcuri, pe strada si m-am intalnit cu exponentii generatiei a treia pentru a vorbi despre tinerii din ziua de azi, dar si despre tinerete, in general. Am facut acest demers pentru realizarea unui material care se va numi “Dialogul” dintre generatii (din cadrul unei viitoare emisiuni Pur si simplu tineri) si care are ca scop definirea relatiei tanar-batran in contextul social-politic al zilelor noastre.
Azi am dat, pot sa zic ca din intamplare, peste ‘Jurnalul Fericirii’ lui Nicolae Delarohia sau Steinhardt, varianta audiobook. Am ascultat-o. De la un moment dat doar am auzit-o, insa s-au inradacinat in mine cateva cuvinte foarte frumoase. Apoi am citit ceva de Camus.
Mai mult rau iese de pe urma prostiei decat a rautatii. (N. Steinhardt)
A vorbi sau a tacea e tot aia cu a trai sau a muri. (Id.)
(Si daca iubeam atunci daruindu-ma, eram, in sfarsit, eu insumi caci) numai prin iubire ne putem gasi pe noi insine. (Albert Camus, Intre da si nu)
Mor credințele străbune și iubirea lor preasfântă,
Moare țara într-un birt și trecutul ce îi cântă.
Moare sufletu-mi de ciudă prefăcându-se în cânt,
Pe-ale ploii pleoape cad albe clopote de vânt.
Grele lacrimi de durere suflă din mormânt până la noi
Imnul florilor de sânge, izvor de sfinți și de eroi
Pe care îngerii îi poarta pe rumenele lor șoapte
Pe-ale ploii pleoape se-ntorc stelele în noapte.
L-am cunoscut pe poetul Mircea Petcu la Zilele Seminarului Teologic Sf. Ioan Casian, acolo unde am participat la o sesiunea de cominicari – creatie literara. L-am vazut ca pe un om cu o sensibilitate lirica puternica. Citindu-i creatiile am descoperit ca poezia este pentru el locul in care ne arata fara niciun fel de machiaj, fara retusuri personalitatea-i care devine inconfundabila prin deschiderea in fata cititorului.
Mircea Petcu a debutat in 2003 cu volumul ‘Priviri ascunse’. A mai publicat ‘Lacrimi de iubire’ (2003), ‘Nemuritoare’ si ‘Senzatii’ (2004), ‘Fluture strivit’ (2005) si Iubire muta (2006).
Cel de-al saptelea volum al sau ‘Dincolo de ce vad ochii’ a fost publicat la inceputul acestui an la editura Harvia – Tulcea. Mihai Marinache, Floarea Calenic (careia ii multumesc pentru ca mi-a oferit un volum) si Petru Pistol semneaza prefata acestui volum.
Dincolo de ce vad ochii invita iubitorul de poezie intr-un univers tulburator, traversat de un suflet nelinistit, mereu intrebator, aflat permanent in cautarea sensului vietii. Afectiv, poeziile domnului Morcea Marcel Petcu ne imbogatesc, ne intorc spre noi insine pentru a ne putea descoperi si asuma fragilitatea sau taria morala, solitudinea sau bucuria vietii traite pentru si printre semeni, incapacitatea de a iubi sau, dimpotriva, curajul de a iubi.
Suna mult prea pretentios. Desi e simplu, pare prea dificil de inteles. Si va opriti.
Incerc de o vreme sa descopar acele lucruri simple, care au insotit omul si l-au facut fericit, de mii de ani. Incerc sa caut acea fericire pura, primordiala. Adevarata fericire. Incerc ca din orice lucru banal sa fac un adevarat ceremonial, sa-i caut semnificatii, sa-l privesc ca pe un proces inaltator. Incerc sa dau valoare fiecarei clipe si fiecarui lucru savarsit. Fiecare lucru trebuie sa-si recapete solemnitatea de mult uitata.
V-ati gandit vreodata atunci cand beti apa ca aceasta este o licoare care va aduce ‘tineretea fara batranete si viata fara de moarte’? Sau va ganditi numai la cat de poluata este? Apa este o substanta vitala pentru majoritatea organismelor. Ea are o structura destul de simpla, insa gandurile noastre, ca energii, o pot influenta, astfel ea ne poate oferi viata indelungata sau ne poate face sa murim putin cate putin. Acesta este magnificul ceremonial despre care va vorbeam. Acea solmnitate a lucrurilor simple. De fapt nu exista lucruri simple obiectiv vorbind. Lucrurile devin simple sau complicate pentru fiecare individ in parte, in functie de cat de multa atentie le acorda. Revenind, spun ca acest proces de hidratare este un miracol. Acea apa care atunci cand este bauta are un scop fixat de noi, ajunge in fiecare celula a corpului nostru si-si indeplineste telul.
Asadar, daca tu creezi un ceremonial din bautul unui pahar de apa, ii dai un scop precis, si crezi cu tarie ca acesta isi poate atinge scopul, acesta si-l va atinge.
Offtopic (nu m-am putut abitne sa nu postez asta):
Aceasta ar trebuie sa fie deviza dupa care sa ne ghidam viata (gandurile si faptele). Aceste cuvinte au fost spuse de Fericitul Augustin si prezinta singurele 2 reguli pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a avea o viata fericita si plina de bunatate, o viata de crestin.
Totul se rezuma la urmatoarea interpretare: atunci cand iubesti pe cineva faci tot ce vrei, insa fara a-l rani pe cel iubit. Deci iubindu-i pe cei din jurul tau si facand ceea ce vrei, nu ai cum sa le faci vreun rau. La fel este si iubirea fata de Dumnezeu.
Avand in vedere ca existenta noastra se raporteaza la doua planuri, cel al aproapelui si cel al lui Dumnezeu, si iubirea nu te poate face sa faci vreun rau celui iubit (gelozia este ura ce se naste din dragoste) pot face urmatoarea observatie: fericirea la care visezi (fie fericirea vesnica, sau fericirile pamantesti) se poate obtine foarte usor daca vei avea mereu in minte aceste cunvinte: “Iubeste si fa ce vrei!”.
Cainele se trage din om. E atat de usor pentru un om sa devina un catel.
Este un pas atat de mic intre a fi om si a fi caine. Si parca vantul bate inspre a fi caine, caci cei slabi aleg aceasta cale.
V-aţi simţit vreodată ca indienii ăia, pe care cowboy-ii americani i-au dat jos de pe cai si i-au dus cu trenul cu o viteză de 70 km pe oră. Care au fost daţi jos şi fiind rugaţi sa se urce din nou pe cai, au spus neţncrezători: nu, nu! Aşteptăm să ne vină sufletul!
Este vreun călăreţ printre voi?
p.s. adaptare dupa Dan Puric – Cine suntem (p. 57)
