Poeziile mele

~Selectie din poeziile scrise in perioada 2007 – 2009~

Testament | Am învăţat | Scrisoare catre om | Am învăţat – variantă nouă | Închis | Călător prin deşert | Paradis | Pe-ale ploii pleoape |Am trei aripi

 

Ultimul ecou

Atunci când lumina ochilor mei se va stinge
Şi sufletul trupu-mi va părăsi, te rog nu plânge!

Bucura-te că voi pleca din iadul pământesc,
Atunci şi Infernul lui Dante mă va face să zâmbesc.

Lacrima ce-o vei vărsa va fi plină de durere,
Te rog ascultă-mă si nu mai plânge la poala crucii mele!

Şi sunt curios să înţeleg cum e…
Dacă toţi demonii sunt pe pământ, în iad cine mai e?

Scrisoare catre om

O! Tu, om rece, surd, nesimţitor,
Te rog spune-mi de ce mă laşi să mor?
Aşteptând să-ţi pese, când tu rămâi placid,
Suferinţa ce mă roade, mă face să mă sting.

O! Tu, om rece, surd, nesimţitor,
Altfel sentimental si iubitor,
Metamorfozat în lenea unui koala,
Mă întreb tulburat: unde-ţi-este şcoala?

Te rog spune-mi de ce mă laşi să mor,
Când tu de fapt te pierzi adiafor?
Fiind sacrificaţi pe altarul nepăsării
Pierim împreuna precum valurile mării.

Aşteptând să-ţi pese când tu rămâi placid,
Te vei trezi încercuit de pietre si nisip,
Într-un ţinut arid şi, lipsit de apă,
Regretele nu vor putea timpul să-l întoarcă!

Suferinţa ce mă roade mă face să mă sting,
Spune-mi de ce-i atât de greu s-o schimbi?
Omule, Spune-mi de ce aştepţi sa treacă timpul
Curând va fi prea târziu! Înlăcrimat… Pământul!

Suferinţa ce mă roade mă face să mă sting,
Aşteptând sa-ti pese când tu ramai placid,
Te rog spune-mi de ce mă laşi sa mor,
O! Tu, om rece, surd nesimţitor?

Am invăţat

Am învăţat că trebuie să fiu tare precum o stâncă,
Şi rana mea se va-nchide oricât ar fi de-adâncă.

Am învăţat să nu cânt dorul printre lacrimi îngheţate
Că doar eu nu sunt un cerşetor de zâmbete forţate.

Am învăţat să preţuiesc momentul căci trecutul este surd,
Iar viitorul este un abis în care mă cufund.

Am învăţat că viaţa-i veşnică, chiar de moartea pare un sfârşit;
Şi că mormântu-i doar hotarul dintre-a iubi şi-a fi iubit.

Închis

Încerc să privesc cu ochii închişi, să văd ce ai închis în tine,
Pesemne ai închis o lume … în care m-ai închis pe mine.

Pe-ale ploii pleoape

Mor credințele străbune și iubirea lor preasfântă,
Moare țara într-un birt și trecutul ce îi cântă.
Moare sufletu-mi de ciudă prefăcându-se în cânt,
Pe-ale ploii pleoape cad albe clopote de vânt.

Grele lacrimi de durere suflă din mormânt până la noi
Imnul florilor de sânge, izvor de sfinți și de eroi
Pe care îngerii îi poarta pe rumenele lor șoapte
Pe-ale ploii pleoape se-ntorc stelele în noapte.

Renaştere

O! Doamne, de-aş putea să mă transform acum în ploaie,
Să le spăl sălbaticilor sufletele de gunoaie,
Să le ud florile din ochii ce aproape s-au uscat,
Să-i botez şi-apoi să plec câtre ţări de neplouat.

Călător prin deşert

O lacrimă se plimbă tristă pe obrazul meu de jar
Şi se scurge precum timpul, precum viaţa în zadar.

Dualitate

Ce-ar fi să ies acum din mine,
Să las un Eu divin de plin,
Căci eu sunt golul ce separă
Omul – Eu de Dumnezeu.

Oglinzi

Ce zâmbet sfânt au ochii tăi
Şi ce simfonică ţi-este privirea,
M-aş face soare doar să trec prin ea,
Să-ţi descopăr nemurirea.

Ce zâmbet profan au ochii mei
Şi ce zgomotoasă mi-e privirea,
Te-ai face umbră doar să treci prin ea,
Să-ţi descoperi nemurirea.

Am trei aripi

Am trei aripi: două cruci şi-o pană-n mână;
Arhitect al gării-n care sufletul o să-ţi rămână
Un mic tren fără cărbuni ce pornirea şi-o amână.
Am trei aripi … şi doar două la-ndemână.

Am trei aripi: două scuturi şi-un pistol;
Făcător de lucruri roşii ce priveşte seara-n gol,
Iar când plumbul a tăcut se scufunda în alcool.
Am trei aripi … şi doar una sub control.

Am trei aripi: doua mâini şi doar o minte
Ce în somn îi face lunii mii şi mii de jurăminte
Când braţele-mi lemnoase nasc fastuasele-i cuvinte.
Am trei aripi … şi nici una nu-i cuminte.

Eroilor mei

Voi, cei ce-aţi murit ca să fiţi vii
Transformându-vă gloanţele-n lumină
Ne spuneţi întruna c-am rămas copii
Ale războaielor fără de vină.

Voi, cei ce-aţi murit ca să fiţi vii
Ce-aţi renunţat la limite impuse
La fraţi, la mame si copii
Pentru dorinţele-mi nespuse.

Voi, cei ce-ati murit ca să fiţi vii
Şi-aţi deschis căi de nedeschis
Sunteţi lumina ce-o urmăm în fiecare zi
Cu sufletul arzand aprig ca un vis.

Paradis de Dan-Cristian Munteanu

Intr-o zi vom fi culori intr-o lume de lumina.